Despre editură

Peter Pan ART este o editură dedicată cărții frumoase, cărții-obiect. Publică, în tiraje limitate, volume de colecție,  cu grafică specială, cu subiecte rare, în condiții tipografice de înaltă calitate.

„Nu mică mi-a fost mirarea când,  în 2008, am văzut o carte, Caietele Herminei, apărută la nou fondata editură … Peter Pan ART. Nu era o carte pentru copii – cum ar fi putut să creadă cel ce vedea, pentru prima oară, sigla casei editoriale – dar, chiar şi la o repede ochire, îţi oferea satisfacţia lucrului bine dus la capăt, cu pasiune şi inventivitate, atât de puţin răspândite în lumea editorială de la noi, în care mult invocatele cerinţe ale pieţei au făcut să (cam) dispară în fapt – şi să rămână doar pe hârtie – meserii precum acelea de redactor, tehnoredactor, corector…

Cartea-obiect m-a încântat şi mi-am propus  să-l urmăresc pe Peter Pan  în noua lui aventură. Am avut de aşteptat aproape trei ani, când, spre sfârşitul lui 2011, a apărut, la aceeaşi editură, Patrimoniul UNESCO din România. Orfevrării editoriale, de la textele bine documentate şi scrise într-un inspirat amestec de memorial istorico-geografic şi jurnal de călătorie, la imaginile care te fac să uiţi să  respiri. Nu zic vorbă mare!
Au urmat apoi, în ritm susţinut, în 2013, albumul costumelor boiereşti, între somptuozitatea orientală şi pasul hotărât spre vestimentaţia europeană şi, în 2014, albumul Mănăstirile din Bucovina.
Cele două bijuterii editoriale reunesc texte scrise de specialişti care au trecut proba lecturii unui public divers şi au veritabile cluburi de fani – Constanţa Vintilă – Ghiţulescu (autoarea unei secvenţe savuroase de istorie a moravurilor) şi Neagu Djuvara (istoricul ale cărui cărţi sunt incontestabile bestseller-uri ale genului) – şi imaginile semnate de Cătălin D. Constantin. Adică, de … Peter Pan. Editorul care, cu o echipă restrânsă de meşteri într-ale cărţii (dar ce profesionişti!) le face daruri celor ce iubesc, împătimit, arta tipăriturilor.”

Cornelia Maria Savu